Versuri > Taylor Swift

Versuri Taylor Swift – Back To December (romana) lyrics

Back To December, traducere in limba romana versuri Taylor Swift

Mă bucur că ţi-ai făcut timp să mă vezi,
Ce mai faci? Dar familia ta?
Nu i-am mai văzut demult

Eşti bine, mai ocupata că niciodată,
Vorbim uşor, despre munca şi vreme,
Protecţia ţi-e activată şi eu ştiu de ce:
Pentru că ultima dată când m-ai văzut ţi-e încă întipărită în minte
Mi-ai dat trandafiri şi i-am lăsat să moară,

Şi ăsta sunt eu, călcându-mi mândria, stând în faţa ta, spunând:
Îmi pare rău pentru aceea noapte
Şi mă întorc în decembrie de fiecare dată.
Şi pare că libertatea nu e altceva decât dorul de tine,
Dorindu-mi să-mi fi dat seama de ceea ce aveam când erai al meu,
M-aş întoarce în decembrie să repar totul, mă întorc în decembrie tot timpul

Zilele astea n-am dormit, stăteam trează, amintindu-mi cum am plecat,
Când a fost ziua ta şi n-am sunat,
Şi mă gândesc la vară, la timpul frumos, mă uitam la tine cum râdeai din locul pasagerului,
Dându-mi seama că te-am iubit în toamna, apoi a venit frigul, zilele întunecate
ŞI frică s-a strecurat în mine, tu mi-ai dat dragostea ta şi eu ţi-am dat doar un rămas bun

Şi ăsta sunt eu, călcându-mi mândria, stând în faţa ta, spunând:
Îmi pare rău pentru aceea noapte
Şi mă întorc în decembrie de fiecare dată.
Şi pare că libertatea nu e altceva decât dorul de tine,
Dorindu-mi să-mi fi dat seama de ceea ce aveam când erai al meu,
M-aş întoarce în decembrie să repar totul, mă întorc în decembrie tot timpul
M-aş întoarce în decembrie şi mi-aş schimba gândirea,
Mă întorc în decembrie tot timpul…

Mi-e dor de pielea ta bronzată, zâmbetul tău dulce,
Aşa de bun cu mine, aşa corect, şi cum mă ţineai în braţele tale în acea seară de septembrie,
Prima dată când. – Ai văzut plângând, dar astea sunt doar gânduri dornice, visat cu ochii deschişi,
Dacă ne-am iubi din nou, jur că aş face-o aşa cum trebuie!

M-aş întoarce în timp şi să schimb totul, dar nu pot
Şi înţeleg dacă lacătul e pus la uşa ta…
Şi ăsta sunt eu, călcându-mi mândria, stând în faţa ta, spunând:
Îmi pare rău pentru aceea noapte
Şi mă întorc în decembrie de fiecare dată.
Şi pare că libertatea nu e altceva decât dorul de tine,
Dorindu-mi să-mi fi dat seama de ceea ce aveam când erai al meu,
M-aş întoarce în decembrie să repar totul, mă întorc în decembrie tot timpul
M-aş întoarce în decembrie şi mi-aş schimba gândirea,
Mă întorc în decembrie tot timpul…
M-aş întoarce în decembrie să repar totul,
M-aş întoarce în decembrie să mă schimb,
Mă întorc în decembrie tot timpul.

Back To December, traducere in limba romana lyrics ♪ tiktok clean Letra de la canción Back To December, traducere in limba romana ♪ Versuri Back To December, traducere in limba romana

Vezi si alte versuri de la Taylor Swift:

Versuri Taylor Swift – Anti-Hero

Versuri Ed Sheeran – The Joker And The Queen ft. Taylor Swift (romana)

Versuri Ed Sheeran – The Joker And The Queen ft. Taylor Swift